Controversa din jurul retrocedării Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia. Ce se întâmplă cu comorile din acest muzeu

Controversa din jurul retrocedării Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia. Ce se întâmplă cu comorile din acest muzeu
Publicat: 08/03/2017, 17:14
Actualizat: 02/10/2018, 15:59

Declarația a fost făcută miercuri, de procurorul de pe lângă Parchetul Curții de Apel Alba Iulia, la un nou termen în dosarul retrocedării Bibliotecii Batthyaneum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a decis, miercuri, ca cei doi specialiști desemnați să traducă testamentul episcopului Batthyány Ignác, să își spună, la următorul termen, punctul de vedere cu privire la traducerea celuilalt.

Decizia a fost dată după ce procurorul Curții de Apel Alba Iulia a apreciat că traducerile lor conțin „contradicții majore”.

Următorul termen decis de instanță va fi 19 aprilie.

În toamna anului 2015, Guvernul a refuzat retrocedarea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, și, chiar dacă procesul care a urmat este civil, au intervenit și procurorii, iar judecătorii au cerut propuneri de persoane apte să traducă testamentul scris acum peste 200 de ani de fondatorul bibliotecii Batthyány Ignác.

Astfel, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia l-a propus pe Buzogany Desideriu, în vreme ce Biblioteca Națională a României pe Ioan Aurel Pop, ambii de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Batthyaneum nu este orice fel de bibliotecă, iar accesul este permis doar în baza unei autorizații, instituția fiind de obicei închisă, iar exteriorul degradat nu vestește comoara ce se ascunde în interior. Clădirea a fost inițial o biserică, fiind transformată în 31 iulie 1798 în bibliotecă, din inițiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei Batthyány Ignác, cel care a pus bazele acesteia. Printr-un testament scris în limba latină, Batthyány a donat biblioteca, împreună cu clădirea și terenul, „Provinciei Transilvania și Bisericii Catolice”.

Testamentul scris acum peste 200 de ani este principala probă în procesul civil care a început în noiembrie 2015, la scurt timp după ce Guvernul a respins cererea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia privind retrocedarea bibliotecii, filială a Bibliotecii Naționale. Curtea de Apel Alba a susținut că are nevoie de specialiști în traducerea testamentului pentru că pe lista Ministerului Justiției nu există traducători autorizați în această limbă.

Batthyaneum este cea mai veche instituție de cultură din Transilvania, fiind un adevărat muzeu al cărților rare. Biblioteca deține manuscrise din mai multe domenii, între care literatură, istorie, drept, religie, astronomie, alchimie, iar de anumite exemplare sunt interesați cercetători din întreaga lume. Potrivit responsabilului științific al bibliotecii Batthyaneum, Doina Hendre Biro, aici se păstrează 80% din cartea medievală occidentală a României și 70% din incunabulele țării. Incunabulele sunt primele tipărituri, care au apărut între anii 1450 și 1500, și se realizau prin gravarea textului în lemn. Una dintre cele mai prețioase cărți ale bibliotecii este un fragment dintr-un manuscris carolingian, datând din anul 810, scris în latină, cu cerneală de aur, cunoscut sub denumirea de Codex Aureus sau Evangheliarul de la Lorsch.

Nucleul de astăzi al Biliotecii Batthyaneum, totodată fondul-tezaur al acesteia, îl constituie colecția privată a episcopului Batthyány, formată din 18.000 de unități bibliografice, tipărituri și manuscrise datate începând cu secolul al IX-lea. Ele au fost procurate prin achizițiile efectuate în ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea. Cele mai importante sunt biblioteca arhiepiscopului Vienei, Cristoforo Migazzi, și cea a Bisericii Sfântul Iacob din Levoča, potrivit aceleiași surse.

Donațiile au constituit forma principală de îmbogățire a fondurilor bibliotecii în cursul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Biblioteca a fost administrată de Episcopia romano-catolică din Alba Iulia până în 1953, iar în 1962, prin naționalizare, a devenit filială a Bibliotecii Centrale de Stat, actuala Bibliotecă Națională a României.

În 1912, s-au pus aici bazele unui valoros muzeu de arheologie și de artă sacră, care și-a îmbogățit colecțiile în perioada interbelică, perioadă din care datează și denumirea de Batthyaneum. Valoarea Bibliotecii este dată și de cele două arhive ale Transilvaniei, a Conventului de la Cluj-Mănăștur și a Capitlului de la Alba Iulia.

În prezent doar biblioteca mai functionează pe baza unui regulament de ordine interioară, fiind cunoscută în toate mediile de cercetare, universitare și culturale prin valorile sale bibliofile inestimabile. Este înscrisă și în ghiduri de profil turistic, în format tipărit sau electronic, deși nu are un regim de acces imediat, ci unul care impune o procedură prealabilă atât pentru vizitare cât și pentru cercetare. Ca și în cazul instituțiilor europene cu fonduri de patrimoniu similare, Biblioteca Batthyaneum rămâne rezervată în primul rând cercetătorilor din țară și din străinătate, care pot consulta fondurile și colecțiile cu acordul scris al conducerii Bibliotecii Naționale a României.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Inundații în Spania. Ultimele cuvinte ale unor români către fiica lor: „Sună la 112, nu...
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii, prinsă la hotel cu celebrul milionar
"Un deceniu de mediocritate politică și o campanie dezolantă". Crin Antonescu analizează prestația principalilor candidați...
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Două tinere s-au înecat pentru că au refuzat să poarte veste de salvare, ca să...
Americanii își cumpără buncăre, în așteptarea rezultatului alegerilor prezidențiale. Vânzările au explodat în ultimele luni
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Cum să scapi de febră în doar câteva minute. Remediul țigănesc vechi, ideal pentru a...
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În...
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus...
6 români au fost găsiți în Valencia, iar alți 5 ar putea fi morți: „Nu...
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Mai are dreptul polițistul să îți dea amendă, dacă refuzi să semnezi procesul verbal?
Google a primit o amendă cu 34 de zerouri, mai mare decât toţi banii din...
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Cele mai tari bancuri ale românilor. O selecție unică
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
VIDEO "Doar cinci zile și-a ținut copilașul în brațe". Mort când voia să cumpere un...
VIDEO Unde a dus-o Iancu pe Denisa, după nuntă? "No, ce zici, îți place viitorul,...
Cine era Melania Trump înainte de a deveni Primă Doamnă. O poveste impresionantă despre ambiție
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu...
Ultima graniță a rușinii față de corpul care cedează și poveștile pe care nimeni nu...